În vreme de razboi
de Ion Luca Caragiale
Nuvela „În vreme de război” apărută în 1898 este o operă realistă cu adănci ecouri din sfera
naturalismului.
Tema acestei excelente nuvele
desi autorul o subtitulase „Schită” este obsesia.
Hangiul Stavrache, mostenitorul fratelui
său, preotul Iancu din Podeni, plecat pe front ca să scape de urmărire, căci
fusese căpitanul unei bande de hoti, trăieste la început, iluzia fugară că
fratele său nu se mai întoarce. Curînd, obsesia reîntoarcerii fratelui pune
stăpînire pe el si-l devorează, pînă la urmă.
În vreme de război este o proză de
sondare psihologică a unei „fiinte auxioare, strivită în cele din urmă de
alienare, rezultată dintr-o evolutie tragică de tip apăsător”.
Nebunia apare ca element concluziv,
catastrofic: „cauzată de ticălosul Popa Iancu. La avertismentul dat de Iancu
Georgescu („Gîndeai c-au murit, neică ?”) ritmul lui de viată, se precipită,
alienîndu-l”. Nebunia lui Stavrache, ajunsă în final la forme paroxiste, se află
în el însusi, iar situatiile exterioare, create prin prezenta fratelui său Popa
Iancu, au rolul de a declansa rostogolirea iminentă spre drama
neasteptată.
Traseul epic al nuvelei urmează
linia unei compozitii clasice, iar cele trei capitole, urmărind cresterea
obsesiei lui Stavrache si transformarea ei în nebunie,crează o tipologie si
compune un destin uman tragic aflat sub stăpînirea neiertătoare a unei tare
ereditare.
Primul capitol al nuvelei se
constitue ca o adevărată expozitiune, în care se precizează datele esentiale
despre cele două personaje, aflate în relatie de rudenie: Hangiul Stavrache
este negustor si proprietarul unei prăvălii, iar fratele său este preotul Iancu
din Podeni dar si conducătorul unei bande de hoti în final prinsă de stăpînire.
Pentru a se salva Popa Iancu se înrolează ca voluntar si pleacă la război,
averea sa rămînînd în mostenire lui Stavrache.
Momentul intrigă îi constitue
gîndul care-l chinuie pe Stavrache în legătură cu întoarcerea fratelui său, desi
o scrisoare primită îl asigurare că acesta a murit. Actiunea nuvelei creste
treptat în tensiune, urmărindu-se obsesiile lui Stavrache, cosmarurile pe care
le trăieste, terorizat de imaginea fratelui, de presupusa replică a acestuia,
care devine laitmotiv: „Gîndeai c-am murit,neică ?”.
În capitol al doilea aflăm că,
o dată cu mostenirea averii, Stravache este chinuit de vedenia fratelui mort.
În acest capitol se insistă asupra învălmăselilor de gînduri, se trece mereu
din realitate în vis, încît se confundă planurile, sugerîndu-se
degenerarea psihică a lui
Stavrache, proiectată pe fundalul unui mediu social bîntuit de anomalii, căruia
fratele său îi apare cînd în haine de ocnas, cînd îmbrăcat militar, dar
totdeauna gata să-l ucidă.
Punctul culminant si deznodămîntul
conflictului, prezentate în capitolul al treilea , îl reprezintă
momentul întîlnirii reale dintre cei doi frati. Cînd popa Inacu îi cere lui
Stavrache să-l ajute cu o sumă de bani pe care acesta îi delapidase din banii
regimentului, hangiul, ajuns la capătul încordării psihice, înebunneste.
Replica lui popa
Iancu, usor modificată fată de aceea din stările halucinatorii ale lui Stavrache („Mă credeai mort, nu-i asa ?”), vine ca o extraordinată lovitură peste mintea buimăcită a hangiului. Cu o artă desăvîrsită autorul analizează acum reactiile organice, atitudinea si comportarea eroului.
Iancu, usor modificată fată de aceea din stările halucinatorii ale lui Stavrache („Mă credeai mort, nu-i asa ?”), vine ca o extraordinată lovitură peste mintea buimăcită a hangiului. Cu o artă desăvîrsită autorul analizează acum reactiile organice, atitudinea si comportarea eroului.
Lantrile cauzale sînt într-o ordine
crescîndă si radată de la simpla criză, psihologică de la început care abia se
înfiripa, ea se adîncese mereu si teptat sus imperiul obsesiilor, conducînd la
trecerea de la stările halucinatorii la starea explosivă si violentă,
premergătoare nebuniei, declansînd iremediabil dementa, iar actiunile eroului
sînt dirijate treptat de presimtirea că popa Iancu nu e mort, de obsesia
întoarcerii fratelui si de starea de violentă din momentul confruntării directe
cu acesta. Autorul prezintă astfel, un caz patologic, o fisă clinică, ce are ca
mobil patima înavutirii. Stavrache este, în acelasi timp, un negustor necinstit,
avar si nemilos, plasat fiind în contextul unui mediu social, în care setea de
îmbogătire are consecinte nefaste asupra individului, dezumanizîndu-l.
Natura joacă si ea un rol important în
nuvela. Ea este percepută atît vizual cît si auditiv. Întîmplările se petrec
noaptea si într-un cadru de toamnă si iarnă.
Personajul principal al nuvelei este
surprins atît din perspectiva sugerată prin descrierea cadrului natural, deci
din perspectiva povestitorului - narator, cît si din perspectiva relatiei
directe cu celelalte personaje - prin dialog - si al confruntării cu sine -
prin monolog.
Uita-te poate ti-e de ajutor http://referate-comentari.blogspot.ro/2013/11/rezumat-in-vreme-de-razboi.html
RăspundețiȘtergere